fbpx

Traseu Murghiol – Caraorman – Sfantu Gheorghe

Traseu: Murighiol - Brațul vechi Sf. Gheorghe h- sat Uzlina - canal Uzlina - lac Uzlina - lac Isac - canal Litcov - canal Caraorman - sat Caraorman (Putem opri în sat pentru vizitarea Pădurii Caraorman și masă la localnici sau putem merge mai departe pe canalul Caraorman) - Lacul Puiu - canal Mocansca - Lacul Erenciuc - canalul Erenciuc - Brațul Sfântu Gheorghe - sat Sf. Gheorghe. *Retur pe Dunăre – Brațul Sf. Gheorghe
Durata: Plecare între orele 9:00 – 10:00 dimineața. Întoarcere în jurul orei 18:30
Pret: 200 lei/pers *Masa se plăteste separat.

Descriere traseu

Dacă alegi acest traseu te vei bucura în același timp de labirintul de canaluri și lacuri din acestă mare grădină a Deltei Dunării, dar în acelați timp vei simți și pulsul satului pescăresc Sfântu Gheorghe, destinația noastră. Vei avea parte de o plimbare în tihnă, cu opțiunea de a vizita și pădurea Caraorman.

Când descoperi peisajul deltaic nu ai cum să nu te reconectezi cu natura și să îți purifici mintea și trupul. Te înviorează imediat cel mai curat aer după care toți tânjim atât de mult. Prin labirinturile Deltei vei descoperi darurile naturii – o faună bogată și o floră luxuriantă. Sursele zic că Delta Dunării se plasează pe locul 3 cu peste 5000 de specii de plante și animale, după Marea Barieră de Corali din Australia și Insulele Galapagos din Ecuador. În călătoria noastră trecem prin canalul Erenciuc unde se află singura rezervație de arin negru a Europei. De asemenea este și o zonă în care se adăpostește vulturul Codalb.

Cu fiecare lac și canal pe care îl străbatem vei explora locuri inedite, care nu sunt cuprinse în alte trasee. De aceea, locurile pe care le vizităm oferă cele mai intense sesiuni de birdwatching și ocazii perfecte pentru cei pasionați de fotografie.

Iar la Sfântu Gheorghe, acest sat cu farmec deltaic de la gurile Deltei, găsești liniștea așa cum nu ai mai întâlnit-o niciodată. Renumita plaja sălbatică de la Sfântu Gheorghe, este una dintre puținele care au mai rămas, cu nisipuri fine și strălucitoare. În zare poți vedea cai sălbatici sau văcuțele sătenilor care vin aici să se adape. Dar ceea ce este de-a dreptul spectaculos este că la marginea plajei, vei vedea cum se varsă Dunărea în mare. Te vei afla între două lumi, una deltaică și una marină, două ecosisteme extraordinare. Dar de la apă și aer curat ți se face foame. Nimic nu e mai bun decât un storceag, un borș de pește sau o saramură preparate tradițional aici, fie la localnici sau restaurant.

După această călătorie care este ca o desfătare pentru toate simțurile, ne întoarcem spre casă pe cel mai vechi brat al Dunării – Brațul Sfântu Gheorghe. Astfel ai șansa să vezi și mai mult din acestă lume inedită, singura delta din lume inclusă în Patrimoniul UNESCO.

Te așteptăm într-o călătorie unică!